Mai toti parintii se lauda cu copiii lor pe Facebook
Tu ai alege sa faci ca majoritatea?
Nu am multe contacte pe aceste retele de socializare, insa majoritatea parintilor cu care sunt conectat au drept poza de profil – poza copilului (copiilor) din dotare.
Inteleg mandria (nevoia de a se lauda) care poate fi exprimata si prin incarcari la sectiunea “Poze” a contului de “Facebook” personal al parintelui.
Astfel diferitele poze artistic – pudice (exceptând binecunoscutele teme – “nud pe păturică”) sau ale evenimentelor mondene din viata unui copil (ex.: botez, mot/turta, prima zi in parc, primi pasi…) isi au locul in aceste sectiuni constituite chiar in albume denumite reprezentativ.
Ceea ce nu inteleg, este acest abuz asupra intimitatii copiilor. Peste 17 ani sau mai putin – in functie de varsata copilului – oare o sa mai existe Facebook? Oricum exhibitionismul este actual, nu neaparat pe termen lung, dar daca vor ramane anumite poze… cred ca multi copii si mai ales fetite o sa caute sa le ascunda pentru a le pastra in intimitate ” not on the net”
Poza este poate reprezentativa pentru respectivul parinte (pe modelul – “Priviti de ce am fost in stare!” / “Admirati comoara mea!”…) nimic rau aici, insa este o forma de identificare cu propriul copil al carui “identitate” (virtuala) este furata/insusita de parinte… Este oare normal (d.p.d.v. psihologic)?
Gandindu-ma ca acel copil nu se poate apara, automat nu poate nici protesta, fiindca nu are varsta necesara (si ma refer prin varsta la: limbaj, perceptie, percepte, viata sociala… o cale aleasa) cocluzia este clara – se poate numi abuz – cel putin moral.
Pe langa cele de mai sus, mi s-a intamplat sa caut pe Facebook persoane cu care nu am mai luat legatura de multa vreme, cu uni chiar de ani de zile, nu stiam ca s-au casatorit, nu mai pun la socoteala aparitia unui copil. Desi numele corespundea cu cel al persoanei pe care o cautam, aveam imaginea angelica a unui copil… pe care nu l-am mai vazut in viata mea. Uni semanau cu proaspatul parinte pe care-l cautam, alti semanau (cred eu) mai mult cu celalt parinte pe care nu avusesem placerea de al cunoaste… astfel incepeam munca de detectiv, varsta, studii, contacte, alte conexiuni pe care le mai puteam face pentru a verifica identitatea parintelui care se ascundea sub imagine (identitatea) propiului copil.
De aici mi-a incoltit o alta posibila explicatie.
Oare acei parinti nu incearca, inconstient sau nu, sa mascheze o jena de public, bagand la inaintare imaginea copilului sub pretextul ca poate nu-l recunoaste nimeni din trecutul neplacut sau ca il vor recunoaste (pe copil) dor cunoscutii – cei cu care este deja conectat parintele.
Mascand scuze (pretexte) de genul:
- Nu am poza scanata in care sa-mi placa de mine (poate ca nici nu exista de fapt aceasta poza, in care lor sa le placa propria persoana);
- Nu-mi plac pozele cu mine in general sau poate chiar mai rau… nu-mi plac pozele (punct) – ceea ce are conotatii mult mai adanci legate de relatia cu trecutul sau cu perceptia propriei evolutii / statutul actual.
Explicatii / derivate pot fi multe si laborioase carora le-ar trebui dedicat cate un articol in parte. Un lucru este cert, comportamentul lor nu il percep ca fiind sanatos, insa normalitatea ramane o medie statistica cu o definitie inexacta dar complexa (poate datorita faptului ca ea – normalitatea – reprezinta o ceva real nu un concept utopic).
Concluzia e clara!
Eu unul nu voi face publica imaginea copilului meu, decat dupa 6 ani, la cererea lui, in folosul lui. Ceea ce nu inseamna ca pozele lui nu vor fi online… dar vor fi pe un site tip “Picasa” in forma “unlisted galery” asa cum am si acum majoritatea pozelor (personale), exceptand cele cu peisaje…. sau intruniri publice, astfel incat ele pot fi vizualizate numai cu invitatie speciala.
Scopul acestui articol este doar de a ridica un semn de intrebare celor din secolul vitezei – care ne face, nevoia de viteza, mai preocupati de actiune decat de atitudine…
Jena pe care respectivul parinte incearca sa o mascheze poate avea si alte interpretari/explicatii (cred…). Daca nu ai (sau consideri ca nu ai) realizari cu care sa te mandresti…ei bine, nu exista om pe lume care sa nu considere un copil ca fiind o realizare. Te lauzi cu copilul ca sa “iei ochii” publicului si sa nu fii pus in situatia de a raspunde (oricum, nu prea repede) la intrebari legate de cariera, avere, etc. Este un mod de a te eschiva sabloanelor pe care, uneori, societatea ni le aplica (legate de succesul in cariera, de cat de tare e masina pe care o conduci, etc).
Pe de alta parte, insa, cred ca majoritatea sunt animati de stricta mandrie parinteasca. Singurul pacat e ca nu-si dau seama cat de multi sunt cei care vizioneaza, neinvitati, acele poze.
Zi frumoasa va dorim 🙂
Sincer nu-mi pare atat de dramatic… Mai au si alte realizari insa in ochi lor este cea mai mare, nu-i contrazic, poate asa si e. Mai ales la noi, unde a face un copil, e ca o loterie cum era si in evul mediu – pe riscul tau – o alta problema a sistemului medical / protectiei sociale strans legata de nivelul de trai.
Eu am o problema cu identificarea si “furtul” de identitate… care vor afecta ulterior copilul in dezvoltarea personalitatii lui. Sintagma “fata batrana” e folosita pentru femei care n-au parasit cuibul parintesc niciodata identificandu-se cu familia de origine ne mai putand sa isi intemeieze propria familie. Folosesc “fata batrana” pentru exemplificarea emotionala evidenta desi exista si “baieti batrani” – fatalai, parca asa li se spune, desi mult mai putini majoritatea devenind burlaci ajutati de diferenta de structura emotionala masculina si libertatea oferita de “cutumele sociale”.
In concluzie, exprimat cat mai sintetic, parinti trabuie sa fie model si ghid pentru copiii lor, nu sablon. Diferenta e data de fidelitatea rezultatelor, fata de un model mai exista diferente “de constructie” pe cand din sablon rezulta reproduceri fidele.
Oare cum ne dorim sa fie ai nostri modelati sau multiplicati intr-un sablon? Ideea sablonului e oricum contra naturii, asa ca oricat ar incerca cineva copiii vor lupta pentru propria identitate.
Thanks for this post. I most assuredly agree with what you are saying. I have been talking about this subject a lot lately with my father so might this will get him to see my point of view. Fingers crossed!
«Merci pentru acest articol. Sunt fara indoiala de acord cu ceea ce spui. Am vorbit despre acest subiect mult in ultima vreme cu tatal meu si poate acest articol o sa-l faca sa vada punctul meu de vedere. Degete incrucisate!»
Let’s hope that not only your father get the clue.
I’m seeing lots of pictures misplaced on Facebook and worst many shouldn’t be even public…
«Sa speram ca nu numai tatal tau prinde sensul.
Vad multe poze afisate in locuri gresite pe Facebook si mai rau multe nici n-ar trebui sa fie publice…»
good start
I have recently started a blog, the info you provide on this site has helped me tremendously. Thank you for all of your time & work.
This is eaxtcly what I was looking for. Thanks for writing!